Prof. dr. Mencinicopschi avertizeaza!
Scris de vioi pe mai 4, 2008
Cheltuim din ce în ce mai mult pentru tratamentul bolilor cauzate de produsele alimentare pline de E-uri cancerigene. Si de faptul că românii au putere de cumpărare mică se profită din plin. Multe produse alimentare de import încărcate de E-uri ucigase, respinse la ele acasă, se comercializează fără probleme pe piata noastră. Pentru că României îi lipseste un cadru legislativ coerent care să pună capăt transformării pietelor din tara noastră într-un debuseu pentru producătorii străini. În tara noastră, regimul aditivilor alimentari e reglementat printr-un ordin al Ministerului Sănătătii si al Familiei. El cuprinde E-urile acceptate si cantitătile admise. Si totusi galantarele sunt invadate de produse care ne bagă în spital. În România, E-urile cancerigene fac ravagii Pentru că nu avem aparatură sensibilă pentru detectarea tuturor aditivilor Majoritatea produselor alimentare contin aditivi, în special cei numiti emulgatori, cunoscuti în mod curent sub denumirea de E-uri. Multe dintre aceste E-uri s-au dovedit a fi periculoase pentru om. Astfel, s-au întocmit liste pozitive si negative cu E-urile continute în produsele alimentare. Se spune că suntem ceea ce mâncăm. E un adevăr dovedit de statistici. Aproximativ 70% dintre bolile românilor sunt provocate de alimente si modul de hrănire. Alimentele ucigase Aditivii alimentari sunt substante care în mod normal sunt utilizati ca ingrediente. Sarea, zahărul si otetul sunt substante nelipsite din mâncarea noastră. Nu sunt periculoase si fac preparatele mult mai apetisante. Dar în ultimii 30 de ani, în continutul multor produse alimentare au apărut substante chimice, de sinteză, uzitate mai cu seamă în industria alimentară. Această categorie de substante artificiale sunt extrem de nocive, care induc multe boli grave. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, e convins că, cresterea alarmantă a incidentei diferitelor forme de cancer e strâns legată de avalansa produselor alimentare bogate în E-uri nocive consumate frecvent de români. De asemenea, E-urile periculoase sunt “vinovate” de răspândirea bolilor cardiovasculare, ale tubului digestiv si a alergiilor. “Una e să mănânci un măr si cu totul alt ceva e să bei un compot de mere conservat cu aditivi” – semnalează prof. dr. Mencinicopschi. Domnia sa atrage atentia, totodată, asupra mezelurilor – în special asupra parizerului si crenvurstilor -, băuturilor asa-zis răcoritoare si preparatelor conservate cu substante chimice – mai cu seamă supele la plic – sau afumate. Cumpărăm la grămadă În momentul de fată, majoritatea produselor alimentare sunt etichetate. Cele fără etichetă, în mod firesc, n-ar trebui comercializate. Producătorii au început să metioneze pe etichetă ce E-uri contine alimentul respectiv. Conservantii, aromele, colorantii de sinteză sunt indicate pe ambalaj cu litera E, urmată de un număr din trei sau patru cifre. Dar, din păcate, cumpărătorul încă nu stie foarte bine care sunt cei pozitivi si care sunt cei negativi. Si cel mai adesea, cumpărăm la grămadă. Mai grav e că în în România nu există aparatură performantă pentru detectarea tuturor E-urilor. Prof. dr. Mencinicopschi spune că putem lua un produs pe eticheta căruia sunt specificate o serie de E-uri, dar aparatele din dotarea laboratoarelor nu reusesc să le evidentieze. În România, Institutul de Cercetări Alimentare e compatibil, în plan european din punct de vedere al specialistilor. Dar ei nu-si pot dovedi competenta, deoarece tehnologia lasă mult de dorit. De regulă, produsele alimentare ieftine sunt si cele mai bogate în E-uri nocive. Ele zac în stocuri si pentru a scăpa de ele, producătorii externi le “împing” pe pietele tărilor cu putere de cumpărare mică, din care face parte si România. Asa se explică de ce cheltuim enorm pentru rezolvarea problemelor de sănătate publică. Prof. dr. Mencinicopschi e de părere că e foarte necesară o legislatie care să-i protejeze pe producătorii autohtoni. Pentru că ei sunt scosi de pe piată de concurentă. Producătorul extern vinde la noi cu 40.000 de lei kilogramul un salam plin de E-uri rele si, astfel, îl falimentează pe producătorul român care aduce pe piată un salam la 300.000 de lei kilogramul, ce-i drept mult mai sănătos pentru cumpărător. Desi prof. dr. Mencinicopschi a subliniat cât de necesară e o “lege cadru a alimentului” – asa cum e în lumea civilizată, totusi legislatia noastră schioapătă. Dieta personalizată După ce îi asculti pe specialisti ai impresia că vor să bage frica în noi si că cel mai bun lucru e să mori de foame. Nu-i chiar asa. Ei vor să ne avertizeze că suntem bombardati de alimente toxice. Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgoviste, directorul Institutului de Boli de Nutritie, e adeptul dietei personalizate, în functie de vârstă, stare de sănătate, profesie si alti factori specifici fiecărui om în parte. La prima vedere o asemenea dietă pare costisitoare. Prof. dr. Constantin Dumitrache, directorul Institutului de Boli Endocrinologice, ne contrazice. “Mai ales vara, avem din belsug legume si fructe”. Si pentru a nu cădea din picioare să luăm aminte si la ce ne recomandă prof. dr. Mencinicopschi: carne de pui, de curcă, curcan, peste oceanic gras (macrou, hering, ton) crap, caras, păstrăv, somon, brânzeturi – mai putin cele “topite” sau “afumate” -, lactate – cu exceptia iaurturilor cu termene de valabilitate peste o lună sau cu arome si coloranti chimici. E-urile considerate de oncologi drept “criminale” Suspecte: E 125, E 141, E 150, E 171, E 172, E 173, E 240, E 241, E 477; Periculoase: E 102 (extrem de nociv), E 110, E 120, E 124 (colorant alimentar roz, care produce tumori pe glanda tiroidă); Toxice: E 220, E 221, E 222, E 224 (produc boli intestinale); E 338, E 339, E 340, E 341, E 407, E 450, E 461, E 463, E 465, E 466 (afectează tubul digestiv); E 230, E 231, E 232, E 233 (produc boli de piele); E 200 (suprimă vitamina B12); E 320, E 321 – antioxidanti din margarină (cresc colesterolul); E311, E 312 (atacă sistemul nervos); E 330 – acidul citric sau sarea de lămâie, cel mai periculos adaos cancerigen (produce boli ale aparatului bucal) Cancerigene: E 123, E 131, E 142, E 211, E 213, E 214, E 215, E 217, E230, E 631 – interzisi în SUA, Comunitatea Europeană si tările din fosta URSS. E-urile bune: vitamina E naturală E 306, antioxidant puternic (prezent în ficat, ouă, peste, soia); vitamina C naturală – acidul scorbic – E 300 antioxidant puternic clorofila E 140 – colorant natural lecitina E 322 – antioxidant natural pectina E 440 – gelifiant natural caragenon natural E 407, emulsifiant extras dintr-o algă marină. Autoarea acestui articol este Magda Marincovici – de la ziarul Jurnalul. Le multumim pe aceasta cale pentru bunavointa!
sursa: http://portal.rpi.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=824
Razboi întru Cuvânt » Foametea bate la usa, iar lumea nu conteneste cu blasfemiile si ticalosiile... spus
[...] Sanatatea ta!: Prof. dr. Mencinicopschi avertizeaza! [...]